ISTORIE LITERARĂ (după fr. histoire littéraire) Una dintre disciplinele științei literaturii și anume aceea care studiază operele rînduite în ordinea lor cronologică, privite ca părți integrante ale procesului istoric literar. Față de teoria literaturii și critica literară, istoria literaturii studiază tot operele literare, însă urmărite în ordine cronologică, cum și dezvoltarea creației literare din diferite țări și epoci, la diferiți scriitori, în strînsă legătură cu condițiile de viață social-economică și politică. În afară de stabilirea și selectarea materialelor de documentare, în afară de stabilirea unor corelații dintre viața scriitorului și operele create, istoria literaturii întreprinde și o activitate de apreciere, de valorificare critică. Istoricul literar, pe lîngă erudiție informativă, stabilește și valori, adică este un critic, istoricii literari moderni îmbinînd erudiția cu principiile generale ale criticii și teoriei literare. „Nu poți fi critic fără perspectivă istorică, nu poți face istorie literară fără criteriul estetic, deci fără a fi critic. Istoria literară este o istorie de valori și ca atare cercetătorul trebuie să fie în stare întîi de toate să stabilească valori, adică să fie un critic.” (G. Călinescu – Istoria literaturii române – Prefață) Istoria literaturii a evoluat, și-a îmbogățit metodele și formele, prezentîndu-se ca istorie a literaturilor naționale, istorie a literaturii universale și istorie literară comparată. Cea din urmă, o disciplină relativ nouă, a apărut ca disciplină cu metode proprii în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. „Literaturii comparate îi revin, alături de literatura universală, misiuni de seamă, cu două obiective fundamentale: redactarea unui tablou general al raporturilor internaționale dintre literaturi ca expresie a unor concepții umaniste de larg orizont istoric, închegînd o imagine unitară a spiritului creator în domeniul artei literare și, concomitent, statornicirea, prin comparație, ca metodă esențială, a originalității fiecărei literaturi în parte.” (Al. Dima, Conceptul de literatură universală și comparată) Istoria literară, disciplină riguros științifică, prezintă și destule elemente ale prozei artistice, unele de natură stilistică, altele de viziune, ca, de exemplu, imixtiunea epocii în istoria literară. G. Călinescu arată că istoricul literar „are nevoie de un cap epic, care să scrie o epopee”.